Compania Artistică „Mix Music”, în colaborare cu TV de PICI, Teatrul „Junior”, Fundaţia Culturală Gheorghe Gheorghiu, Teatrul „Prichindel” şi multe alte instituţii de învăţământ şi cultură, derulează pe tot parcursul anului 2009 proiectul cultural „Teatru pentru toţi copiii!”. Pentru că încă sunt zone defavorizate din punctul de vedere al manifestărilor artistice pentru copii ( şi ne referim cu precădere la zona rurală!), de comun acord cu administraţiile locale şi judeţene şi cu participarea financiară a acestora, spectacolele oferite celor mici în cadrul acestui proiect vor ajunge pana în cele mai îndepărtate puncte ale judeţelor : Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov (deocamdată!). Deja au fost susţinute reprezentaţii în aproape 100 de localităţi din aceste judeţe, iar ecourile sunt minunate. Copii şi adolescenţi care nu văzuseră până acum nici un spectacol de teatru sau de divertisment au participat într-un mod exemplar la „Lecţia de Zâmbet” oferită de Compania „Mix Music” şi de actorii Teatrului „Junior”. Primarii, vice-primarii, mulţi consilieri locali au participat la spectacole, au dăruit bucurie tinerilor ( dar şi vârsticilor) localităţii şi au trăit la cote înalte întâlnirea cu lumina gândului cel bun. Dacă ne adresăm cu precădere zonei rurale nu înseamnă că nu desfăşurăm activităţile şi în oraşe, municipii şi municipii reşedinţă de judeţ. Dar principalii vizaţi de proiectul nostru sunt copiii şi adolescenţii din comune şi din sate.
Vă invităm să ne contactaţi şi să ne chemaţi să derulăm acest proiect în cât mai multe localităţi din ţară. dacă nu facem acum cultură, divertisment şi educaţie prin act artistic tinerei generaţii, să nu ne mirăm mai târziu că aceasta nu va răspunde unor cerinţe ale societăţii. În plus, în cadrul acestui proiect. atingem probleme serioase ale comunităţii: violenţa în şcoli, consumul de alcool, tutun şi droguri, absenteismul şcolar şi altele. Abordate artistic, aceste subiect pot fi mai uşor tratate.
TV de PICI, cea mai nouă (şi singura!) televiziune de divertisment pentru copii va fi un partener de nădejde al acestui proiect, astfel încât toate spectacolele vor fi mediatizate, vor fi realizate interviuri cu copii, cadre didactice, primari, vice-primari, consilieri locali, bibliotecari şi alţii. Vom fi prezenţi cu echipele de filmare la serbări şcolare, concursuri, festivaluri, expoziţii şi alte manifestări. Vă aşteptăm mesajele şi înscrierile pentru acest proiect. Primăvară frumoasă tuturor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu